CCR a stabilit că președintele nu a identificat o majoritate parlamentară din partea căreia să desemneze premierul, astfel că șeful statului trebuie să facă o nouă propunere, potrivit comunicatului de presă privond decizia luată luni.
„În ziua de 24 februarie 2020, Plenul Curții Constituționale, învestit în temeiul dispozițiilor art.146 lit.e) din Constituție și ale art.11 alin.(1) pct.A lit.e), precum și ale art.34, art.35 și art.36 din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a luat în dezbatere cererile de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională între Preşedintele României şi Parlamentul României, cereri formulate de președintele Senatului şi de președintele Camerei Deputaților.
În şedinţa publică, în cadrul dezbaterilor, Curtea Constituțională, văzând obiectul cauzelor, a dispus conexarea acestora.
În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu majoritate de voturi, a decis:
1. A admis cererile formulate de președintele Camerei Deputaților și de președintele Senatului și a constatat existența unui conflict juridic de natură constituţională între Președintele României și Parlamentul României, în legătură cu desemnarea de către Președintele României a candidatului Ludovic Orban la funcția de prim-ministru, prin Decretul nr. 82/2020, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.88 din 6 februarie 2020.
2. În realizarea atribuției prevăzute de art.103 alin.(1) din Constituție, Președintele României va proceda la o nouă desemnare a candidatului pentru funcția de prim-ministru.
Curtea a constatat, în esență, în acord cu Decizia CCR nr.80/2014, că desemnarea candidatului la funcția de prim-ministru trebuie să aibă ca scop asigurarea coagulării unei majorități parlamentare în vederea formării unui nou Guvern.
Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică, potrivit art.36 din Legea nr.47/1992, Preşedintelui României, președintelui Camerei Deputaţilor şi președintelui Senatului.
•
Argumentele reținute în motivarea soluției pronunțate de Plenul Curții Constituționale vor fi prezentate în cuprinsul deciziei, care se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I”, se scrie în comunicatul de presă al CCR.
După anunțul deciziei CCR, președintele Klaus Iohannis va susține o declarație de presă luni, la ora 18.00, la Palatul Cotroceni.
Curtea Constituțională a fost sesizată de președintele Camerei Deputaților și președintele Senatului în legătură cu existența unui conflict juridic de natură constituțională între președinie și Parlament.
Cererile preşedinţilor Camerei Deputaţilor şi Senatului de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre Preşedintele României şi Parlament.
CCR a decis luni că Ludovic Orban nu poate fi numit a doua oară în funcția de premier de președintele Iohannis după ce a analizat sesizarea pe această temă.
Decizia CCR vine înaintea votului programat pentru învestirea Cabinetului Orban II după căderea prin moțiune de cenzură pe 5 februarie 2020, la trei luni de la învestire, pe 4 noiembrie 2019.