”Metodologia de concurs a fost avizată, urmând să se regleze o serie de aspecte la nivel de detaliu. Concursul va debuta la data de 14 septembrie.
În data de 15 octombrie va fi organizată proba scrisă. Pe parcursul lunilor noiembrie, decembrie vom avea probele de interviu la nivelul fiecărei şcoli. În perioada 20 - 22 decembrie vor fi emise deciziile de numire - începând cu data de 10 ianuarie, când începe semestrul al doilea al anului şcolar 2021 - 2022.
Au fost o serie de argumente pro şi contra pe baza cărora Ministerul Educaţiei a înţeles că, punând în balanţă aceste argumente pro şi contra, este mai bine să demarăm concursurile în data de 14 septembrie decât în data de 27 iulie - proba scrisă aşa cum a fost anunţat anterior. Printre elementele care susţineau data de 27 iulie se regăsea nevoia de numire a directorilor interimari ale căror contracte expiră. Vom vedea în ce măsură se va regla aspectul numirii interimarilor. Deocamdată, legea este foarte clară în această privinţă”, a declarat ministrul Educației.
Potrivit lui Cîmpeanu, concursul ”va privilegia exclusiv” criteriile de competenţă.
”Important este să avem, în anul şcolar viitor, directori în fiecare şcoală numiţi pe criterii de competenţă. Concursul va privilegia exclusiv criteriile de competenţă. După asta, la partea de numire sigur că vom avea în vedere toate considerentele de ordin legal”, a adăugat ministrul.
Peste 4.200 de mandate de director și directori adjuncți au expirat la începutul lunii ianuarie, iar în luna august vor expira alte peste 5.400.