Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România - UNTRR protestează împotriva legii recent adoptate de Germania, prin care se interzice șoferilor profesioniști să își efectueze odihna săptămânală normală în cabina vehiculelor comerciale de transport, lege care a intrat în vigoare săptămâna aceasta.
Potrivit patronilor români din transporturi, decizia recentă a guvernului german este o măsură protecționistă, care "afectează valorile fundamentale ale pieței unice UE", precum libera circulație a serviciilor și a mărfurilor.
"Măsura luată de Germania săptămâna aceasta de a interzice odihna săptămânală normală a șoferilor profesioniști în cabină, urmând Belgiei și Franței, este foarte restrictivă, inadecvată și cu certitudine discriminatorie, deoarece nu se aplică operatorilor de transport rezidenți în Germania, care, evident, nu își petrec perioada de odihnă săptămânală în cabina vehiculului, ci acasă", se spune într-un comunicat al UNTRR.
Potrivit documentului citat, măsura este în mod clar îndreptată împotriva transportatorilor rutieri și șoferilor străini care operează transport rutier internațional și care prin natura sa, este o activitate cu un caracter mobil ridicat.
Germania cere șoferilor străini să doarmă la hotel, deși este bine cunoscut faptul că în Germania și în întreaga UE există o lipsă acută de locuri de parcare securizate, care să poată oferi cazare șoferilor străini în condiții de siguranță pentru aceștia, vehiculele lor și marfa transportată.
UNTRR solicită Președintelui și Guvernului României – Primului Ministru, Ministrului Transporturilor și Ministrului Afacerilor Externe să realizeze demersuri directe și în coordonare cu celelalte țări afectate de noua măsură adoptată de Germania, pentru anularea acestei legi abuzive, orientate împotriva transportatorilor români și est-europeni.