Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş, accidentul s-a produs pe DN 65, la ieşirea din Albota spre Piteşti. Conducătorul auto nu a oprit la semnalul agenţilor rutieri, a pierdut controlul volanului şi a ajuns într-o parcare, unde a acroşat trei pietoni şi un autoturism.
Din datele centralizate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş reiese că patru persoane au fost rănite în accident. Un minor a fost transportat la Spitalul de Pediatrie din Piteşti, iar trei adulţi au ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă.
Şoferul care a provocat accidentul este cercetat pentru vătămare corporală din culpă, conducere fără permis, conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi pentru refuzul de a opri la semnalele agenţilor rutieri.