"Pierderile în rândurile forţelor armate ucrainene cresc dramatic, inclusiv în rândul celor mai pregătite unităţi de luptă, unităţi pe care inamicul le desfăşoară la graniţa noastră", a declarat Putin într-o întâlnire televizată cu oficiali de rang înalt din domeniul securităţii şi cu guvernatori regionali.
"Inamicul va primi cu siguranţă un răspuns pe măsură, şi toate obiectivele pe care le avem vor fi, fără îndoială, atinse", a mai spus el.
Preşedintele Putin a acuzat Ucraina, care a lansat săptămâna trecută o incursiune armată de o amploare fără precedent pe teritoriul Rusiei, că doreşte să "semene discordie" în societatea rusă.
"Un alt obiectiv evident al inamicului este să semene discordie şi zâzanie în societatea noastră, să intimideze oamenii, să distrugă unitatea şi coeziunea societăţii ruse", a declarat Putin, care a afirmat totodată că vrea să "expulzeze" forţele ucrainene din Rusia, scrie Agerpres.
"Sarcina principală a Ministerului Apărării este, fără îndoială, de a expulza inamicul de pe teritoriile noastre", a mai spus Putin. "Inamicul încearcă să-şi îmbunătăţească poziţia de negociere în viitor", a denunţat el, acuzând Kievul că "execută dorinţa" Occidentului.
Prin incursiunea sa în provincia Kursk, a mai spus preşedintele rus, Kievul urmăreşte de asemenea să frâneze ofensiva armatei ruse în estul şi sudul Ucrainei.
Guvernatorul interimar Alexei Smirnov a declarat, la rândul său, că forţele ucrainene au ocupat 28 de localităţi în regiunea rusă Kursk, la graniţa cu Ucraina.
Potrivit aceluiaşi guvernator al provinciei Kursk, operaţiunea militară ucraineană să întinde pe o zonă de 12 kilometri în profunzimea teritoriului rus şi pe 40 de kilometri în lăţime de-a lungul frontierei.
Circa 121.000 de persoane au fost evacuate din regiunea Kursk ca urmare a incursiunii armate ucrainene care are loc de aproximativ o săptămână, a mai spus Alexei Smirnov.
"Până în prezent, 121.000" de persoane "au plecat sau au fost evacuate" din regiunea Kursk, a precizat Smirnov, în cadrul întâlnirii prezidate de Vladimir Putin şi difuzate de televiziunea rusă.