Octavian Jurma, despre relaxarea restricțiilor: Vom împrăștia virusul în timpul vacanței

Octavian Jurma, despre relaxarea restricțiilor / Foto: Profi Media
Epidemiologul Octavian Jurma a declarat, joi, că relaxarea restricțiilor în această perioadă ne va costa scump, pentru că vom fi loviți de valul 5 al pandemiei, cauzat de varianta Omicron. Specialistul a susținut că în vacanță vom împrăștia virusul, pe care îl vom duce apoi la școală, iar virusul se va împrăștia și mai mult în comunități.
Întrebat dacă vom plăti pentru relaxarea de acum, Jurma a răspuns: „Asta, din păcate, va fi o certitudine. Avem niște măsuri rezonabile pentru situația ieșirii din valul Delta, dar care crează vulnerabilități foarte mari pentru debutul valului Omicron.
Mă refer mai ales la aceste petreceri fără restricții de Revelion și la ridicarea obigativității purtării măștii în spațiile deschise, unde acest concept de aglomerare e foarte subiectiv. Să nu uităm că au fost făcute excepții pentru biserici, unde e un loc important pentru socializare, iar la sate e cel mai important loc de socializare de multe ori”.
„Școlile se vor deschide imediat după ce vom reveni din vacanță. Deci vom împrăștia virusul în timpul vacanței, îl vom aduce în școli și de acolo se va răspândi foarte rapid. Deci avem un cocktail foarte periculos care putea fi eliminat fără consecințe economice și sociale, că puțină lume se aștepta la el”, a precizat Octavian Jurma, la un post TV.
Acesta a firmat apoi că ar trebui să luăm exemplul altor state: „E un pericol foarte mare. În Anglia, cu 50% booster făcut, ei sunt departe ca rată de vaccinare, și acolo se iau măsuri preventive pentru Omicron. Cum spune și Boris Johnson, care știți că a debutat cu ”hai să ne imunizăm toți ca să scăpăm”, deci cu metodele noastre din valul 4. Și ați văzut ce discurs prudent a avut. Trebuie să urmăm exemplul țărilor din UE”.
Citește și:
- 20:51 - Accident grav în Buzău cu cinci răniți: două mașini s-au ciocnit pe DJ 214A
- 20:10 - A murit Mircea Răceanu, ultimul condamnat la moarte din timpul dictaturii comuniste
- 20:03 - Viktor Orban demisionează din Parlament după ce a fost înfrânt de Peter Magyar: „Sunt necesar în reorganizarea taberei naționale”
- 19:37 - Reacția MAE, după ce a fost convocat la sediu Ambasadorul Federației Ruse la București
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News













