Jurnalistul a precizat că, totuşi, Klaus Iohannis are puteri limitate.
"Domnul Iohannis este pus într-o situţie ingrată. El reprezintă opoziţia. Avem un USR de neluat în seamă. PNL este în degringoladă. Domnul Iohannis îşi caută armele politice pe care le poate uza ca preşedinte, pentru că are totuşi o limită. Astea sunt armele de care dispune, pentru că el este opoziţia. Noi nu avem o opoziţie, nu avem voci clare. El îşi asumă tot arcul de instrumente de care poate dispune. Această nouă armă, referendumul, este o armă politică pe care o are şi o uzează din plin. E războiul dintre puterea aleasă, PSD, şi opoziţia, Klaus Iohannis.
Este consecvent, încearcă să stăvilească apetenţa PSD-ului pentru lucrurile deplasate. Un referendumul înseamnă pregătirea lui: dezbaterea publică şi punerea în acord al conceptului cu înţelegerea lui de către populaţie. Ajungem la acelaşi lucru esenţial pentru societatea românească. Trebuie explicate toate lucrurile de la A la Z. Lumea, cu calm, să ia cunoştinţă ce prespun aceste legi luate în discuţie", a spus Hoandră.
Realizatorul emisiunii "Realitatea Românească" a mai spus că a anticipiat scandalul pe scena politică românească.
"De ce nu spuneţi ce vreţi să faceţi, cei de la PSD? Atunci vom şti dacă e oportun. Nu avem interesul de a despărţi România în două. Ca să fii patriot, trebuie să cauţi să te înţelegi. Nu trebuie să-l judecăm greşit pe Iohannis, el face ce trebuie să facă opoziţia. Nu avem o opoziţie credibilă. Când am văzut că doar 20 la sută e opoziţie, am ştiut că se va ajunge la scandal", a încheiat Octavian Hoandră.