Incendiu la Clubul Havana din Focşani, local construit din lemn. Focul a mistuit o anexă, în timp ce zeci de tineri petreceau în club.
Panica s-a instalat azi noapte în rândul tinerilor care s-au dus să se distreze la Clubul Havana din Focşani.
O anexă a localului a luat foc, suficient cât să producă haos, mai ales că acest lucru se întâmpla la puţin timp după miezul mopţii, când petrecerea era în toi.
Toţi cei aflaţi în incintă au ieşit în stradă, dar focul a fost stins repede de angajaţii clubului, în ciuda faptului că la faţa locului au venit pompieri şi echipaje de la SMURD, potrivit Adevarul.ro.
Clădirea în care funcţionează clubul este construită din lemn. Pe pagina de Facebook a clubului a fost postat următorul anunţ:
"Ne cerem scuze pentru petrecerea terminată prea devreme si pentru cei îngrijoraţi. HAVANA NU A LUAT FOC, o anexa a clădirii a luat foc, Vă mulțumim pentru înțelegere", precizându-se că de duminică seara, când se deschide barul, se reia activitatea.