Sean Spicer s-ar fi declarat nemulțumit de nominalizarea bancherului Anthony Scaramucci de pe Wall Street ca șef al departamentului de comunicare de la Casa Albă.
Potrivit BBC, o parte dintre responsabilitățile directorului de comunicare erau deja îndeplinite de catre Sean Spicer.
UPDATE. Conferință de presă la Casa Albă: Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a anunţat vineri printr-o declaraţie demisia secretarului de presă al Casei Albe, Sean Spicer, şi numirea lui Anthony Scaramucci ca director de comunicare al administraţiei prezidenţiale, transmite Reuters.
"Sunt recunoscător pentru munca lui Sean pentru administraţia mea şi pentru poporul american. Îi doresc succes în continuare, acum când merge mai departe în căutarea unor noi oportunităţi. Uitaţi-vă doar ce ratinguri grozave are la televiziuni", a declarat preşedintele Trump.
Într-un mesaj pe Twitter, Spicer a afirmat că a fost "o onoare şi un privilegiu" să lucreze pentru Trump.
Declaraţia lui Trump a fost citită de purtătoarea de cuvânt Sarah Sanders, fostă prim-adjunctă a lui Spicer, care îi va lua locul acestuia la sfârşitul lui august. Sanders şi Scaramucci s-au adresat împreună ziariştilor, fiecare anunţând ce funcţie va ocupa celălalt.
Scaramucci, venit din mediul de afaceri de pe Wall Street, a fost implicat în campania electorală din 2016 pentru alegerea preşedintelui. El se va ocupa de strategia generală în relaţiile cu mass media, în timp ce secretarul de presă - purtătorul de cuvânt - interacţionează direct cu ziariştii, practic în fiecare zi. Postul de director de comunicare era vacant din luna mai, după demisia lui Michael Dubke.
Schimbările la vârful echipei de comunicare a preşedintelui Trump a avut loc în aceeaşi zi cu două demisii din echipa sa privată de jurişti, angajată pentru a-l apăra în ancheta privind relaţiile cu Rusia în timpul campaniei electorale.
Sean Spicer a avut un mandat controversat ca purtător de cuvânt al administrației prezidențiale. Una dintre gafele celebre ale lui Spicer a fost atunci când a afirmat că președintele sirian Basahr al-Assad a fost mai rău decât Adolf Hitler, care "nu a folosit arme chimice".
Spicer, care pare că uitase într-o primă fază de camerele de gazare în care milioane de evrei au murit, a stârnit rumoare printre jurnaliști și pe rețelele sociale.
Purtătorul de cuvânt al Casei Albe își cere scuze după ce a uitat de Holocaust
Preşedintele american i-a cerut lui Sean Spicer să rămână în funcţie, dar Spicer i-a transmis lui Trump că numirea lui Anthony Scaramucci este o greşeală foarte mare, potrivit unei persoane din anturajul Casei Albe citate de New York Times.
Sean Spicer, în vârstă de 45 de ani, a fost numit purtător de cuvânt al preşedinţie Statelor Unite la 20 ianuarie. El a fost director de comunicare pentru Comitetul Naţional al Partidului Republican din 2011 până în 2017.
Cine este Anthony Scaramucci, bancherul căruia Trump i-a promis un job la Casa Albă
Numirea bancherului Anthony Scaramucci, unul dintre cei mai importanţi suporteri ai candidaturii lui Donald Trump la prezidenţiale, este susţinută de fiica preşedintelui, Ivanka Trump, de ginerele şi consilierul Jared Kushner şi de secretarul american pentru Comert, Wilbur Ross, potrivit unor oficiali de la Casa Albă citaţi de site-ul cotidianului The New York Times.
Noul director pentru comunicare al Administraţiei prezidenţiale americane are 53 de ani şi lucrează la banca Export-Import, ajuntând la strângerea de fonduri pentru campania prezidenţială a Partidului Republican. Scaramucci ar trebui să îşi preia poziţia în luna august.
Poziţia de director de comunicare la Casa Albă este vacantă din luna mai, după ce Michael Dubke a demisionat. Ulterior, Sean Spicer a asigurat interimatul în această funcţie.