Sentința nu este însă definitivă.
Procesul a fost deschis ca urmare a unei reclamații depuse de un cumpărător din București care, cu ajutorul unei mari platforme de intermediari, a cumpărat un autoturism de la o persoană din Craiova, potrivit ziare.com.
După achziție, cumpărătorul a descoperit tot soiul de defecte și vicii pe care care fie nu le-a observat din prima fază, fie erau ascunse și au apărut mai târziu.
Nemulțumit, bucureșteanul a făcut și o verificare specializată a kilometrjului, constatând că acesta fusese "dat în urmă" cu 224.481 km.
Cumpărătoul a încercat să recupereze suma de 4.300 de euro pe cale amiabilă, dar povestea s-a complicat în momentul în care a vrut să returneze autoturismul; pe drumul de la București la Craiova, mașina a suferit o avarie majoră la motor.
A urmat un proces în timpul căruia vânzătorul a afirmat că viciile erau minore, iar situația kilometrajului nu-i era cunoscută nici lui.
In urma analizarii probelor de la dosar, judecatorul a stabilit că "falsificarea numarului de kilometri reali rulati de autoturismul cumparat (...) constituie un viciu ascuns grav si pe care cumpărătorul-reclamant nu avea cum să-l cunoasca sau sa il observe la predarea autoturismului", se arata in sentinta Judecatoriei Craiova.
Ca urmare, vânzătorul a fost obligat să restituie atât banii plătiți de cumpărător, cât și suma de 3.000 de lei,costul total al expertizelor și pieselor înlocuite, urmand ca odata cu achitarea banilor sa isi ia masina inapoi.
Sentinta Judecatoriei Craiova nu este definitiva, fiind atacata cu apel, care se judeca la Tribunalul Dolj.