Situat în incinta Cetății Alba Carolina, obeliscul vechi de peste 80 de ani este considerat de istorici drept cel mai important monument de for public din țară.
Faptul că s-a înclinat a fost confirmat și specialiști. Aceștia afirmă că fundația monumentului este din trunchiuri de stejar, care au putut putrezi și că oricând s-ar putea prăbuși în șanțul cetății.
Situația a fost identificată de către un expert în documentare digitală, care a scanat monumentul. Conform rezultatelor documentării efectuate de Călin Șuteu, citat de Adevărul, monumentul este înclinat spre stânga și în față.
Obeliscul cu o înălțime de 20 de metri este considerat cel mai important monument de for public din țară, conform istoricilor. A fost ridicat în anul 1937 prin inițiativa Societății ASTRA și cu contribuția populației, fiind dedicat memoriei conducătorilor răscoalei de la 1784-1785. Faptul că monumentul este înclinat a fost confirmat și de către istoricul Valer Moga din Alba Iulia, care a relatat istoria obeliscului în cartea sa, intitulată "Memoria Urbis".
„Fundația monumentului este din trunchiuri de stejar, care au putut putrezi în aproape 90 de ani. Autoritățile municipale au cunoștință de procesul de înclinare, dar nu-i acordă importanță. Într-o bună dimineață, trecătorii ar putea vedea Obeliscul în Șanțul Cetății”, a afirmat istoricul.