Barack Obama, a subliniat joi că zilele următoare vor fi "cruciale" pentru Siria și a prevenit regimul Bashar Al-Assad și pe aliatul său rus că lumea va fi atentă la respectarea angajamentelor pe care și le-au asumat în legătură cu acordul de încetare a focului, scrie Agerpres.
"Zilele următoare vor fi cruciale, lumea va privi", a declarat Barack Obama la finalul unei reuniuni a Consiliului său pentru Securitate Națională la Washington, insistând asupra responsabilității Damascului și Moscovei în această primă etapă pentru a încerca să se pună capăt "haosului" sirian.
Președinții american și rus, Barack Obama și Vladimir Putin, au convenit luni asupra modalităților unei încetări a focului în Siria începând de vineri 26 februarie, orele 22.00 GMT.