Oase calcinate ce înseamnă. A calcina înseamnă, potrivit Dictionarului Explicațiv al Limbii Românp, a supune o substanță oarecare (minereu, cretă, var, sare etc.) acțiunii unui foc intens, pentru a îndepărta substanțele ușoare (ca apa, acidul carbonic etc.)
O altă definiție este următoarea: A transforma o substanță chimică în alta prin încălzirea ei la o temperatură înaltă în scopul eliminării apei, al înlăturării unor compuși volatili, al oxidării etc.
A supune o substanță la acțiunea unui foc puternic pentru a o usca; (pop.) a prăji, este o altă definiție dată calcinării în DEX.
Șeful DIICOT: Nu avem probe că tinerele sunt moarte. Suspectul a dat declarații confuze
”In urma perchezitiei efectuate la domiciliul inculpatului, in cenusa aflata intr-un butoi metalic, au fost indentificate, prin cernere, mai multe fragmente de oase calcinate si dinti de natura umana. Au mai fost gasite trei inele, un lantisor, alte doua fragmente de lantisoare, o bucata metalica de forma dreptunghiulara si o bucata similara unei monturi de inel, ce prezentau urme de ardere. In autoturismul inculpatului a fost gasit si un cercel. Aceste bijuterii au fost recunoscute de mama minorei ca apartinand fiicei sale. In aceasta seara a fost transmis raportul privind expertiza genetica judiciara partiala, din care reiese ca, la locul faptei, au fost identificate profilul genetic al victimei si al inculpatului", conform DIICOT
Oase calcinate ce înseamnă. Identificarea ADN-ului din oasele calciate
Identificarea ADN-ului din oasele descoperite la locuința lui Gheorghe Dincă este foarte dificilă pentru că oasele sunt foarte calcinate, au declarat pentru Mediafax surse din cadrul INML.
Specialiștii Institutului de Medicină Legală „Mina Minovici” din Capitală spun că fac eforturi ca până vineri să transmită un rezultat al analizei ADN în ceea ce privește oasele găsite la locuința lui Gheorghe Dincă, din Caracal.
Ipoteză șocantă lansată de Vladimir Beliș, fost șef al IML!
Oase calcinate ce înseamnă. Cu toate aceste, surse din cadrul INML au precizat că oasele sunt extrem de calcinate și deteriorate, astfel că depistarea unui material genetic, respectiv depistarea unui ADN, este în acest moment, pusă sub semnul întrebării.
„Nu știm în momentul de față dacă vom găsi un material genetic în acele oase, pentru că sunt foarte calcinate. Este foarte dificil să depistezi un ADN. Dar, dacă se va găsi ceva, vom face tot posibilul ca până vineri să comunicăm un rezultat”, au declarat sursele citate pentru Mediafax.
Oase calcinate ce înseamnă. Rămășițele găsite la locuința lui Gheorghe Dincă au fost aduse la INML în weekend, iar analiza lor a început luni dimineață.