Oana Roman a dezvăluit că Marius Elisei ar suferi de tulburare narcisică, iar viața lor împreună a fost un calvar. Marius ar fi foarte gelos și chiar amenința bărbații din jurul Oanei.
„Începe ca cea mai frumoasă poveste de dragoste din lume si te intrebi mereu wow ce am facut sa merit asa ceva, atat de misto. Din acea lumina incredibila in care traiai te coboară în întuneric. Nimic nu e bine, tot ce greseste el e din cauza ta, se poarta urat, vorbeste urat. Ajunsesem să îmi fie frică să răspund la telefon. Dacă ieșeam undeva, la un eveniment, la o nuntă sau la o petrecere, mie îmi era frică să mă duc să mă salut cu persoane de gen masculin. Îmi era frică la propriu”, a spus fiica lui Petre Roman pentru Spynews.
Oana Roman a declarat că Marius Elisei a pus-o să aleagă între el și mama ei. La acea vreme, Mioara Roman locuia în aceeași casă cu ei. Atunci a fost prima ruptură între ei.
Relația dintre Oana Roman și Marius Elisei se răcise foarte tare, chiar până în punctul în care vedeta îl izolase complet în casă, nu mai vorbeau decât pe telefon și au dormit separat: „Nu exista niciun fel de contact nici fizic, nici comunicațional între noi”.
Vedeta spune că se ruga ca fostul ei partener să își găsească o altă parteneră: „Să plece acolo direct”.
Diferența între indigestie și toxiinfecție alimentară. Când trebuie mers la medic