Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă susține că recomandările din raportul Guvernului nu corespund cu legislația. DSU mai spune că informații din raportul întocmit de Corpul de Control al Guvernului nu corespund cu cele existente la nivelul DSU.
De asemenea, DSU menționează că are nevoie de clarificări din partea colectivului care a redactat raportul pentru a înțelege sensul acestuia și raționamentul care a stat la baza unor afirmații și recomandări.
Din punctul de vedere al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, acest raport are un impact practic şi istoric major. Este necesar ca, bazându-se pe experienţa lor în domeniul situaţiilor de urgenţă, cei care au redactat acest raport să ofere clarificările care să permită DSU să implementeze recomandările şi propunerile, în vederea atingerii scopului ca “mecanismele de intervenţie să fie îmbunătăţite în continuare”.
DSU precizează că majoritatea neconcordanţelor, neclarităţilor sau chiar a aspectelor care sunt neconforme cu realitatea şi care au fost prezentate totuşi în acest raport ar fi putut să fie evitate dacă, în conformitate cu uzanţele în astfel de situaţii, s-ar fi solicitat un punct de vedere al instituţiilor implicate, inclusiv al DSU, pe un proiect al raportului, înainte ca acesta să fie prezentat premierului Dacian Cioloş, pentru aprobare.
”Autorii Raportului Corpului de Control, enumerând sursele de informare, afirmă că au 'purtat discuții cu persoane din conducerea respectivelor entități...'. În cazul Secretarului de Stat, Șef al DSU a existat o singură discuție cu autorii Raportului, discuție în cadrul căreia i-a fost doar adus la cunoștință demararea acțiunii de control", se arată în raportul DSU.
Raportul Corpului de Control al Guvernului critică intervenția de la Colectiv
Potrivit raportului Corpului de Control al Guvernului, intervenția de urgență de după incendiu a fost în mare parte o acțiune necoordonată, cu elemente de improvizație a autorităților. Palatul Victoria mai spune că, în aceste condiţii, se impune reformarea radicală şi îmbunătăţirea sistemului de asistenţă de urgenţă în caz de accidente colective, calamităţi şi dezastre în fază prespitalicească, precum şi a asistenţei de urgenţă în cadrul spitalelor.
Documentul mai precizează că planul roşu de intervenţie nu a fost declanşat imediat, ci cu o întârziere de 18 minute.
"Cu toate că cel puţin unul dintre apelurile primite conţinea elemente care arătau existenţa unei situaţii foarte grave, Planul Roşu de Intervenţie nu a fost declanşat imediat, ci doar după parcurgerea unor etape, prevăzute în legislaţia în vigoare, care pot fi descrise ca fiind birocratice, în condiţiile în care aceeaşi legislaţie permite şi mecanisme mai rapide de intervenţie pentru alte situaţii de urgenţă (dezastre aviatice sau feroviare etc). Astfel, Planul Roşu de Intervenţie a fost declanşat la ora 22:50, la 18 (optsprezece) minute de la primele apeluri la numărul unic de urgenţă şi la 7 (şapte) minute de la momentul informaţiilor primite de la echipajele aflate la locul intervenţiei", se arată în raportul Guvernului.
Guvernul mai spune că intervenţia de urgenţă în urma incendiului de la clubul Colectiv din Bucureşti, din seara de 30 octombrie 2015, a fost în mare parte o acţiune necoordonată, cu elemente de improvizaţie a autorităţilor, aspect cauzat în principal de lipsa de exerciţii în caz de urgenţe majore, neconcordanţe în legislaţie şi baza materială deficitară.