Studiul a fost prezentat de Arina Ureche, directorul general al Biroului Român de Audit Transmedia (BRAT), la ediția din acest an a evenimentului Ziua Cercetării Media, care a fost organizată joi, la București.
Potrivit studiului, la nivel național, 68% din populația cu vârsta cuprinsă între 14 și 64 de ani utilizează internetul, adică 10,3 milioane de oameni, dintre care 36% din mediul rural și 64% din mediul urban.
De asemenea, directorul general al BRAT a precizat că, la nivel național, 50% din populația cu vârste cuprinse între 14 și 64 ani utilizează internetul zilnic, acest procent însemnând 7,6 milioane de oameni.
Arina Ureche a vorbit în prezentarea sa și despre accesul la utilități în mediul rural. Astfel, 99% din oameni au acces la electricitate, 62% au conexiune la internet în gospodărie, iar 45% au alimentare la apă curentă, același procent fiind înregistrat și în cazul canalizării. Pe de altă parte, 36% din oameni au baie sau duș în interiorul locuinței, 32% beneficiază de alimentare cu apă caldă și doar 28% au un grup sanitar în locuință.