''Privind în urmă, nu-mi vine să cred că mi-am făcut debutul profesionist acum aproape 23 de ani. Aceşti ani au fost printre cei mai bogaţi din viaţa mea, atât pe plan personal, cât şi profesional, însă cred că este timpul să mă retrag, ceea ce voi face după ultimul meu meci de la Singapore'', a explicat Hingis (37 ani), care a revenit în circuit doar în proba de dublu pe 1 august 2013, după ce îşi pusese deja cariera între paranteze de două ori.
În total, Hingis a cucerit 25 de titluri majore, la simplu, dublu feminin şi dublu mixt la un loc. Ultimul a fost pe 11 septembrie la US Open, alături de partenera sa, taiwaneza Yung-Jan Chan, cu care împarte primul loc mondial la dublu feminin.