Polițiștii Biroului Rutier Baia Mare au fost sesizați prin apel la 112 despre faptul că un autoturism a accidentat mai multe mașini parcate pe o stradă din municipiu.
Deplasați la fața locului, oamenii legii au identificat autoturismul care ar fi produs evenimentul rutier și alte șase autovehicule avariate, care se aflau parcate regulamentar în dreptul unor imobile.
Ulterior, la fața locului s-a prezentat o tânără de 20 de ani, din Baia Mare, care a declarat faptul că ea ar fi condus autoturismul, iar dulteriorupă aceea ar fi părăsit locul producerii evenimentului rutier.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că tânăra de 20 de ani nu deține permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule.
Totodată, tânăra a fost testată alcoolscopic, rezultatul fiind 0,34 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză, polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor și cauzelor producerii evenimentului rutier și au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.