Deşi, iniţial, martorii au spus că ar fi vorba de o fetiţă, informațiile oficiale arată că este vorba de o tânără din Franţa care studia medicina la Cluj-Napoca. Fata ar fi stat în chirie şi se pare că proprietarul apartamentului ar fi fost cel care i-a alertat pe poliţişti.
“În jurul orei 07:30, Poliţia a fost sesizată cu privire la faptul că o studentă de origine franceză a decedat după ce ar fi căzut de la etajul 4 al unui bloc de pe strada Observatorului. Trupul neînsufleţit al tinerei a fost transportat la IML Cluj pentru efectuarea necropsiei. Poliţiştii continuă cercetările în acest caz”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, Simona Vîrci.
Aceasta este a doua studentă din Franța care se sinucide la Cluj de la începutul lunii. În 3 martie, o tânără din Paris care studia tot medicina, s-a spânzurat în apartamentul în care locuia, situat în centrul Clujului.