Poliția Română a postat pe pagina de Facebook o șoferiță care avea permis auto de o lună și care rula cu o viteză de 197 km/oră.
”Din păcate, și-a pierdut șansa pentru monopost!
Tânără și proaspătă conducătoare auto (doar o lună) a călcat prea tare pedala de accelerație.
Colegii noștri de la Brigada Autostrăzi, vigilenți ca de obicei, au considerat că era necesar un pitstop, pentru penalizare.
Glumă, glumă… Dar cu o asemenea viteză de deplasare, începător fiind, care ar fi fost viteza de reacție într-o situație neplăcută?
Altfel vorbind, am oferit timp de reflectare! Conduceți regulamentar, OAMENI BUNI!”, au precizat aceștia.