Accidentul s-a produs în cartierul piteștean Trivale. Conducătoarea unui autoturism, marca Honda, în timp ce-și căuta ochelarii, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un microbuz oprit în stație pentru ca trei pasageri să coboare. Impactul a fost atât de tare încât microbuzul a fost proiectat într-un alt maxi taxi, care se afla staționat.
La fața locului au intervenit o autospecială a pompierilor, un echipaj SMURD și unul SAJ. Au fost rănite ușor cele 3 pasagere, care doreau să coboare din microbuz în stație. Este vorba despre o persoană de 64 de ani din Moșoaia, respectiv două femei de 54 si 19 ani din Poiana Lacului. Cele trei persoane au fost transportate la spital.
Sursa: realitateadearges.net