Ministrul delegat pentru Energie, Razvan Nicolescu, i-ar fi transmis în 28 noiembrie ministrului Finantelor, Ioana Petrescu, o scrisoare prin care sustinea ca este necesara aplicarea unui nou sistem de taxare in domeniul petrolier, incepand chiar cu 1 ianuarie 2015, astfel incat "statul roman sa incaseze mai mult decat incaseaza acum cumulat din sistemul de redevente".
După ce Razvan Nicolescu a transmis "un ultim avertisment" propriului birou de presă pentru apariţia în media a textului scrisorii, acum documentul a ajuns şi în posesia Hotnews.ro.
Scrisoarea pare mai degraba un alibi al ministrului Răzvan Nicolescu, fost manager la OMV Petrom, în condiţiile în care termenul de 28 noiembrie la care a fost transmis mesajul este mai mult decât în ceasul al 12-lea şi face greu plauzibilă orice modificare care să intre în vigoare în ianuarie 2015.
De altfel, premierul Ponta a făcut declaraţii de-a dreptul halucinante în urmă cu două zile, spunând că nu poate schimba „peste noapte" redevenţele, în condiţiile în care se ştie de 10 ani că pot fi modificate în 2014 şi a făcut multiple declaraţii în acest sens în ultimii ani.
Mai mult, toate guvernele Ponta s-au laudat ca vor gandi un nou sistem, astfel incat statul roman sa castige mai mult.
Premierul Ponta nu putea schimba "peste noapte" redevenţele de care ştia de 10 ani
Punctul de vedere al premierului este susţinut cu nonşalanţă şi de Ministerul Finanţelor, condus de Ioana Petrescu, care a publicat azi Proiectul de modificare a Codului Fiscal, incluzând şi amânarea discuţiei pe redevenţe pentru 31 decembrie 2015.
Cum justifică Finanţele amânarea: "domeniul exploatării gazelor naturale și petrolului este un domeniu complex care necesită timp pentru studierea sistemelor fiscale din alte state, a stimulentelor fiscale acordate în scopul atragerii investitorilor, astfel încât prin sistemul de impozitare a domeniului petrolului și gazelor naturale să se identifice elementele care fac ca impozitul aplicat să fie competitiv, respectiv să asigure resursele bugetare necesare și în același timp să nu descurajeze investițiile", se spune în documentul care susţine Modificările la Codul Fiscal.
Ministrul delegat pentru Energie: Îi voi acționa în instanță pe Iulian Iancu și Andreea Paul
Scrisoarea lui Razvan Nicolescu catre Ioana Petrescu
"Stimata doamna ministru,
Ma adresez dumneavoastra in legatura cu problema fiscalitatii/redeventelor in domeniul petrolului si gazelor naturale a caror perioada de stabilitate expira la 31 decembrie 2014.
Doresc sa va informez ca Departamentul pentru Energie a fost contactat de mai multe parti interesate sa discute acest subiect (companii, reprezentanti ai societatii civile, mass-media etc) carora le-am indicat sa se adreseze Ministerului Finantelor Publice si, eventual, Agentiei Nationale pentru Resurse Minerale, avand in vedere ca Departamentul pentru Energie nu are competente in materia fiscalitatii si nici nu detine date relevante privind situatia subsolului tarii.
Am sesizat in urma acestor discutii o asteptare din partea tuturor cu privire la introducerea unui nou sistem de taxare/redevente incepand cu 1 ianuarie 2015, precum si faptul ca, prin viitorul sistem, este firesc ca statul roman sa incaseze mai mult decat incaseaza acum cumulat din sistemul de redevente, suprataxa pe gaz si taxa pe resurse minerale.
Totodata, statul roman a anuntat ca in anul 2015 intentioneaza sa scoata la licitatie noi licente de explorare pentru hidrocarburi, iar, pentru a derula cu succes acest proiect, este nevoie de predictibilitatea si claritatea cadrului fiscal.
Avand in vedere cele de mai sus, va solicitam sa initiati dezbaterea publica in legatura cu viitorul sistem de taxare in termenul legal din perspectiva transparentei decizionale, care sa permita introducerea noului sistem incepand cu data de 1 ianuarie 2015 si care sa dea sansa tuturor partilor interesate, inclusiv celor peste 40 de operatori, sa participe la aceste consultari.
Sugeram, de asemenea, ca la aceste dezbateri sa fie invitate sa isi spuna punctul de vedere si partidele din Opozitie, avand in vedere necesitatea stabilirii unui cadru fiscal predictibil si stabil pe termen lung.
In acelasi timp, din punctul de vedere al Departamentului pentru Energie, consideram ca, in acest proces de revizuire a cadrului fiscal pentru hidrocarburi, statul roman ar trebui sa isi creasca veniturile intr-o maniera care sa nu descurajeze investitiile si sa nu afecteze nivelul de productie de hidrocarburi.
Dorim, de asemenea, sa va semnalam ca, la 31 decembrie 2014, isi inceteaza aplicabilitatea prevederile OG 7/2013, cu modificarile si completarile ulterioare, privind impozitul pe veniturile suplimentare din sectorul gazelor naturale, existand riscul ca nemodificarea sistemului fiscal, incepand cu 1 ianuarie 2015, sa duca la scaderea veniturilor statului roman din exploatarea de hidrocarburi.
Avand in vedere cele expuse mai sus, credem ca revizuirea sistemului de taxare pentru hidrocarburi, incepand cu 1 ianaurie 2015, este in interesul statului roman, si va asiguram de intregul nostru sprijin pentru derularea intr-o maniera transparenta a acestui proces, in limita competentelor institutionale pe care le avem.
Cu deosebita consideratie,
Razvan Nicolescu"