Din primele informații, incidentul s-a petrecut miercuri în jurul orei 11.30. Potrivit presei locale, o parte din buștenii din remorca răsturnată s-au împrăștiat pe trotuar, acolo unde de obicei oamenii stau la „ocazie” sau ca să aștepte microbuzul.
Apelul la 112 a fost făcut de participanții la trafic care au privit îngroziți la cele întâmplate.
În scurt timp un echipaj de salvatori a ajuns la fața locului. Femeile se aflau într-o stație de autobuz în momentul în care s-a produs accidentul și au fost prinse sub grămada de lemne.
Trei dintre acestea au suferit răni grave și au fost transportate de urgență la spital.
Oamenii legii au deschis acum o anchetă pentru a vedea care sunt cauzele care au dus la producerea accidentului.