"Astăzi, în jurul orei 11:00, polițiștii au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că pe DE 87, între localitatea Șendreni și Baldovinești, ar fi avut loc un eveniment rutier.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au stabilit faptul că, pe fondul vântului puternic, s-ar fi dezintegrat remorca unui autocamion condusă de un bărbat, în vârstă de 53 de ani, din Pitești, ce se deplasa pe DE 87, dinspre Galați către Brăila, fiind proiectată într-un alt autocamion ce se deplasa regulamentar din sens opus.
În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală a șoferului autocamionului lovit, un bărbat, în vârstă de 56 de ani, din județul Ialomița, ce a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest rezultatele fiind negative.
În cauză a fost întocmit dosar penal în care sunt continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă", informează IPJ Brăila.