Doi indivizi au intrat în atenţia oamenilor legii, aceştia fiind prinşi în flagrant în timp ce se pregăteau să primească bani de la o victimă, anunță Poliția din Constanța.
Victima, în vârstă de 57 de ani, din Constanţa a fost apelată pe telefonul fix de către o persoană care s-a recomandat a fi fiul său, spunându-i că a provocat un accident rutier cu victimă şi în continuare a discutat cu un bărbat care s-a recomandat a fi avocatul fiului său, solicitându-i să dea o sumă de bani unei femei care urma să vină la domiciliul acesteia.
Femeia, realizând că urmează a fi înșelată, a stabilit o întâlnire cu necunoscuții pentru a le înmâna suma de bani cerută și a anunţat Poliţia.
Poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei municipiului Constanţa au prins în flagrant o tânără, în momentul în care primea suma de bani, de la pensionară, precum și un complice al acesteia, informează ReplicaOnline.ro.
În urma extinderii cercetărilor, poliţiştii din cadrul Biroului Investigaţii Criminale au stabilit că cei doi ar fi comis încă două fapte similare. Mai exact, la data de 18.07.2015, un bărbat în vârstă de 61 de ani, din Constanţa a fost înşelat cu suma de 6.000 lei, iar o femeie în vârstă de 46 de ani, tot din Constanţa a fost înşelată cu suma de 3.000 euro.