"În coletul ridicat sâmbătă, de dimensiuni mai mici, s-a aflat o parte din corpul planorului și alte piese. În coletul mare, care cel mai probabil va fi împărțit în două mai mici, pentru a se ridica mai ușor, se află restul părților din planor. Coletul mai mare a rămas în continuare în pădure până ce condițiile atmosferice vor permite elicopterului să le ridice", a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Județean Brașov, maiorul Ciprian Aldea.
Planorul prăbușit în 6 august a.c a fost găsit în ziua de 21 noiembrie, în zona Muchia Cheii, din Masivul Postăvarul, de doi turiști care au sunat imediat la Serviciul de Urgență 112. În interiorul epavei a fost găsit corpul pilotului Mircea Crăciun, în stare avansată de putrefacție.
Cu toate că în zona în care s-a găsit epava planorului au fost efectuate, în zilele următoare prăbușirii, 12 căutări pe mai bine de 1.000 de ha de către jandarmeria montană, salvamontiști, pădurari, poliție, voluntari nu s-a putut identifica atunci din cauza desimii pădurii, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov.
Odată cu căutările la sol, au survoluat zona elicoptere, avioane ușoare și chiar drone, dar fără să observe resturile planorului.