Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) anunţă că 61.800 de doze de vaccin de la compania farmaceutică Johnson&Johnson ajung, joi, în România.
„61.800 doze de vaccin Janssen vor ajunge mâine, 10 iunie a.c., la Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”. Transportul este asigurat de firma producătoare, iar dozele de vaccin vor fi aduse în Bucureşti pe cale terestră", a transmis, miercuri, CNCAV.
Ulterior, dozele de vaccin vor fi distribuite astfel:
- Centrul Naţional de Stocare Bucureşti: 13.800 doze;
- Centrul Regional de Depozitare Braşov: 8.000 doze;
- Centrul Regional de Depozitare Cluj: 8.000 doze;
- Centrul Regional de Depozitare Constanţa: 8.000 doze;
- Centrul Regional de Depozitare Craiova: 8.000 doze;
- Centrul Regional de Depozitare Iaşi: 8.000 doze;
- Centrul Regional de Depozitare Timişoara: 8.000 doze.
Până în prezent, ţara noastră a recepţionat 515.500 de doze de vaccin produse de compania Johnson&Johnson, iar 175.823 au fost deja utilizate pentru imunizarea populaţiei, a mai transmis CNCAV.
În România, alocarea dozelor de vaccin se realizează conform calendarului de livrare pus la dispoziţie de firma producătoare, sens în care, periodic, ţara noastră primeşte tranşele de vaccin necesare imunizării populaţiei.