O româncă moare la fiecare patru ore din cauza cancerului de col uterin. Adică, de patru ori mai mult decât media la nivelul ţărilor europene.
Radu Vlădăreanu, vicepreşedinte al Societăţii Române de Obstetrică şi Ginecologie: "Fiecare cifră înseamnă, înseamnă o tragedie...În România, femeile ajung în mare parte într-un stadiu terminal sau dincolo de resurse pentru o vindecare completă".
În prezent, toate femeile care au între 25 şi 64 de ani, chiar dacă sunt sau nu asigurate, pot fi testate gratuit împotriva cancerului de col uterin. Numai că acest program nu funcţionează. Pe de o parte pentru că nu toţi medicii de familie s-au înscris în program, pe de alta, pentru că româncele nu merg la ginecolog. Doctorii cer acum reluarea vaccinării împotriva acestei boli necruţătoare.
Preşedintele Societăţii Române de Microbiologie explică: "Vârsta optimă de vaccinare este la fetiţele cuprinse între 9 şi 14 ani şi toate aceste fetiţe care în marea lor majoritate sunt înainte de debutul vieţii sexuale trebuie să poată să beneficieze nedescriminatoriu de acest vaccin".
În 2008, autorităţile au cumpărat 330 de mii de doze de vaccin pentru care au plătit 23 de milioane de euro, dar doar 2% dintre copii au fost vaccinaţi. Până în prezent, datele arată că doar 150 de mii de fetiţe din ţara noastră au fost imunizate. În special pentru că populaţia nu a fost informată cu privire la beneficiile vaccinării. Acum, părinţii cumpără serul, iar costurile nu sunt deloc mici: între 100 şi 350 de dolari.
65 de ţări, ceea ce reprezintă 33 la sută din ţările lumii au vaccinarea HPV inclusă în programe de vaccinare. Australia, Canada şi Statele Unite vaccinează şi fete şi băieţi. Până la ora actuală au fost vaccinate peste 200 de milioane de persoane", a explicat Daniela Piţigoi, specialist epidemiologie Institutul Matei Balş
30.000 de femei mor în fiecare zi de cancer de col iar 60.000 se îmbolnăvesc de această boală în Europa.