Redevența pentru apă îmbuteliată ar urma să aibă aceeași valoare precum în cazul marmurei, calcarului sau gresiei, adică echivalentul în lei a 4 euro pe metru cub, ceea ce ar însemna că vom avea cea mai mare redevență pe ape îmbuteliate din Uniunea Europeană, potrivit unui proiect de lege pentru reglementarea sistemului de redevenţe al concesiunilor resurselor minerale, petroliere şi hidrominerale, spun producătorii, care acuză şi o serie de confuzii şi probleme în viitorul posibil act normativ.
Producătorii de apă de izvor nu sunt însă de acord cu această valoare și propun 0,4 euro pe metru cub. Ei susțin că "apa de consum zilnic este o necesitate vitală, și se situează pe locul al doilea în topul celor mai importante elemente de susținere a vieții după aer. Nivelul prevăzut al redevențelor reprezintă o îngrădire a dreptului de a cumpăra o apă potabilă de calitate la un preț accesibil", arată producătorii, într-un comunicat de presă al Asociaţiei Române a Dozatoarelor pentru Apă (ARDA).
Diferențe de viziune sunt și în ceea ce privește apa de masă. Statul vrea o redevență la sursă/punct de măsurare, în echivalentul în lei a 4 euro pe metru cub, în timp ce propunerea producătorilor este de 0,2 euro pe metru cub. Potrivit prevederilor proiectului de act normativ, toată apa de masă, indiferent de provenienţă, va plăti redevență, potrivit Economica.net.
Producătorii atrag atenţia asupra faptului că "referitor la preţul de comercializare specificat în proiectul de lege, companiile din industria apei vor să se țină cont de următorul aspect: preţul de comercializare ţine de secretul comercial al fiecărui producător, nu are legătură cu plata redevenței!".