Scene șocante au avut loc marți dimineață când o femeie în vârstă de 84 de ani s-a aruncat de la al treilea etaj al Spitalului municipal „dr. Alexandru Simionescu” din Hunedoara. Aceasta a murit. În acest caz, polițiștii au deschis dosar penal pentru moarte suspectă, potrivit procedurilor legale.
Este a doua sinucidere în curs de câteva săptămâni în spitalul din Hunedoara. La sfârșitul lunii iunie, o asistentă medicală, în vârstă de 59 de ani, s-a aruncat de la etajul al doilea al clădirii spitalului municipal din Hunedoara. Potrivit unor surse din anchetă, este posibil ca aceasta să fi suferit de depresie. Femeii îi muriseră părinții anul trecut și era singură, scrie presa locală.