Florina Ignea este noul manager al Spitalului Witting, subordonat Ministerului Transporturilor. Pe site-ul unității medicale, managerul nu are atașat nicio poză. Nici CV-ul Florinei Ignea nu conține vreo fotografie sau date personale, nici măcar data nașterii.
În schimb, noua șefă a spitalului de stat a avut grijă să arate cum a început cariera în Transporturi.
Din 1984 și până în 1991 a lucrat la Autobaza București pe un post de casieră. După 7 ani, timp în care nu a optat pentru studii superioare, Florina Ignea a ajuns consilier superior în cadrul Corpului de Control din Ministerul Transporturilor, din 1993 până în 1996. Abia în anul 2000 și-a luat licența în economie la Universitatea Româno-Americană, iar cel mai probabil ar fi terminat prima facultate abia la 34 de ani, deși avea carieră la Minister.
Pe postul de consilier superior la Transporturi a lucrat încă din 2003. Guvernele s-au tot schimbat, la fel și fotoliul cu miniștri, însă Florina Ignea rămâne în continuare în instituția statului. În 2022, încasa lunar 5.500 de lei.
Deși CV-ul doamnei arată că nu avea nicio calificare în administrarea unui spital, cariera glorioasă de peste 20 de ani în cadrul Ministerului Transporturilor l-ar fi convins imediat pe Sorin Grindeanu să o numească pe Florina Ignea în fruntea Spitalului Witting.
Unitatea medicală are o capacitate de 318 paturi, iar pe site apar două poziții de manager. Una cu un salariu brut total de aproape 65.000 de lei, iar alta doar cu 2.800 de lei. În august 2022, managerul avea un salariu brut de peste 22.000 de lei.