Reprezentanţii Forţelor Aeriene Române au anunţat că, miercuri, în intervalul 20.54 - 21.51, personalul aflat în serviciul de pază în cadrul Bazei 57 Aeriene ”Mihail Kogălniceanu” a raportat prezenţa în aer, într-o zonă aflată la aproximativ 4-5 kilometri N-NV de turnul de control al Aeroportului Internaţional ”Mihail Kogălniceanu”, la nord de localitatea Mihail Kogălniceanu, a unui sistem aerian fără pilot, cel mai probabil de natură comercială, care a evoluat cu viteze mici şi la înălţimi reduse.
“Conform procedurilor, s-au luat toate măsurile de menţinere a siguranţei în spaţiul aerian, fiind informate cu celeritate organele civile de trafic aerian cu privire la această situaţie. Situaţia produsă nu a impus aplicarea contramăsurilor de tip război electronic”, au afirmat militarii.
Comanda Bazei 57 Aeriene ”Mihail Kogălniceanu” a sesizat Parchetul Militar pentru aplicarea măsurilor prevăzute de lege. De asemenea, la nivelul unităţii militare a fost numită o comisie de cercetare a evenimentului, condusă de şeful de stat major al Bazei 57 Aeriană.
Forţele Aeriene Române reamintesc faptul că, în conformitate cu prevederile HG 859/2021 pentru aprobarea procedurii de autorizare a zborurilor cu aeronave în spaţiul aerian naţional, art. 5, alin. (1), lit. c), operarea oricărui tip de aeronavă, inclusiv cele fără pilot, în porţiunile de spaţiu aerian rezervat, segregat sau în zonele restricţionate se poate realiza numai în condiţiile autorizării accesului de către unitatea de trafic care efectuează controlul traficului aerian în zona respectivă.
Nerespectarea acestor reguli constituie contravenţie, conform art. 11, lit. g), sancţionată cu amendă de la 5.000 la 9.000 de lei aşa cum este stabilit la art. 12, alin. 3 din acelaşi act normativ menţionat.
Drone similare au fost văzute în urmă cu câteva zile în apropierea aeroportului Mihail Kogălniceanu.