"Politica Teheranului este de a dezvolta tot mai mult relaţiile sale cu Doha", a declarat Hassan Rohani în cursul convorbirii cu șeicul Tamim bin Hamad Al Thani cu ocazia sărbătorii musulmane Eid ul-Fitr.
"Teheranul este alături de poporul şi guvernul Qatarului. Suntem de părere că (...) presiunile, ameninţările şi sancţiunile nu sunt o bună soluţie pentru rezolvarea problemelor" dintre ţările din regiune, a spus şeful statului iranian.
"A ajuta economia Qatarului şi a dezvolta relaţiile dintre cele două ţări, îndeosebi în sectorul privat, pot reprezenta un obiectiv comun", a adăugat el, subliniind că "spaţiul aerian, maritim şi terestru ale Iranului vor fi întotdeauna deschise Qatarului, un vecin şi frate".
Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Bahrainul şi Egiptul au întrerupt la 5 iunie relaţiile diplomatice şi economice cu Qatarul, acuzând Doha că "sprijină organizaţii extremiste" care "caută să destabilizeze regiunea" şi că se apropie de Iranul şiit, rival regional al regatului saudit.
Iranul a anunţat că trimite zilnic pe cale maritimă circa 1.100 de tone de fructe şi legume Qatarului după sancţiunile impuse acestei ţări de vecinii de la Golful Persic.