Un urs a fost semnalat, miercuri dimineata, in localitatea ilfoveana Tancabesti. Autoritatile au emis imediat un mesaj Ro-Alert pentru a avertiza populatia de pericol, potrivit Click.ro.
Conform informatiilor de pana acum, alerta a fost data in jurul orei 6:50.
„A fost semnalată prezența unui urs în zona localității Tâncăbești! Se recomandă evitarea zonei și rămânerea în locuințe! Este important să păstrați distanța față de animal și să evitați orice interacțiune, incluzând fotografierea sau hrănirea acestuia”, au transmis autoritățile, în mesajul RO-Alert.
Vorbim deja despre al doilea incident de acest fel petrecut în ultimele zile, după ce prezența unui urs a fost semnalată, pe 13 aprilie, în zona localității ilfovene Ciolpani. Și atunci oamenii au fost puși în gardă tot printr-un mesaj Ro-Alert.
Ulterior, reprezentanții Jandarmeriei au comunicat că nu au reușit să găsească animalul sălbatic până în data de 16 aprilie.
„Puiul de urs nu a fost găsit până la acest moment. Din discuțiile cu experții de la Ocolul Silvic, se estimează că are între 2 și 3 ani, fiind în faza incipientă a maturității și cântărind aproximativ 100 de kilograme. Deși nu a fost detectat de forțele de ordine, monitorizarea zonei continuă în prezent”, au anunțat reprezentanții Jandarmeriei.
Până în prezent nu este clar dacă ursul observat miercuri în zona localității Tâncăbești este același cu cel care a fost văzut în weekend, tot în apropierea Capitalei.