În accident au fost rănite trei persoane, printre care şi cei doi agenţi de poliţie. O poliţistă, în vârstă de 26 de ani, a fost transportată la Spitalul de neurochirurgie iar colegul acesteia, în vârstă de 44 de ani, precum şi cea de-a treia persoană rănită, la Spitalul "Sf. Spiridon".
IGPR precizează că autospeciala de poliţie avea în funcţiune semnalele luminoase şi acustice, conform Agerpres. Şoferii nu au putut fi testaţi alcoolscopic.