O mașină în care se aflau o femeie și trei copii s-a răsturnat, vineri după masa, în afara părții carosabile, la ieșire din orașul Ineu spre comuna Șicula, potrivit Ziua de Vest.
La locul accidentului au intervenit mai multe echipaje din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Arad – substația Ineu și SMURD Ineu. De asemenea, a fost solicitat și elicopterul SMURD.