"La data de 28 martie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Transporturi Feroviare Vâlcea au fost sesizați cu privire la faptul că, pe ruta Băbeni-Alunu, la km 22+020 de metrii, o locomotivă aflată în urma unui tren de marfă, compus din 25 de vagoane, încărcate cu cărbune, a deraiat de la o osie. La fața locului s-au deplasat polițiștii care au stabilit că cele sesizate se confirmă, fiind constatate doar pagube materiale", informează Biroul Județean Poliție Transporturi Feroviare Vâlcea.
În continuare, polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cauzelor producerii evenimentului feroviar.
Potrivit reprezentantilor CFR, "pe secția respectivă circulă doar trenuri de marfă, iar trenul CFR Marfă era singura garnitură care circula astăzi pe acea relație".
”În urma accidentului, s-a spart rezervorul locomotivei şi s-au scurs cca 2 tone motorină în sol. Accidentul feroviar este în localitatea Cernişoara, iar la intervenţie se deplasează 1 autospecială de stingere cu apă şi spumă de la GI Maciuca”, au transmis reprezentanții ISU Vâlcea.
"La fata locului intervin autorităţile abilitate, inclusiv Garda de Mediu, având în vedere faptul că rezervorul locomotivei deraiate s-a spart. O parte din continutul acestuia s-a deversat. Momentan, la fata locului, se intervine cu absorbant biodegradabil, respectiv cu substanţe chimice de neutralizat pentru limitarea impactului asupra mediului şi prevenirea extinderii poluării.
Circulatia în zonă este destinată numai transportului feroviar de marfă. Transportul de călători nu este afectat. Cauzele producerii accidentului vor fi stabilite ulterior de către Agenţia de Investigare Feroviară Română-AGIFER", anunta CFR Marfa.
La o prima constatare, o posibila cauza este o defectiune tehnica la un vagon care a angrenat deraierea locomotivei care impingea trenul, mai anunta compania.
Grav este că totul vine la doar câteva zile de la tragicul accident din Galați în care o femeie de 53 de ani, angajată CFR, și-a pierdut viața. Autoritățile au deschis mai multe anchete, iar Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor a spus că va trimite și Corpul de Control la instituțiile din subordine.
"Astfel de incidente sunt din ce in ce mai dese. Conferinta de ieri a dl Grindeanu e o bataie de joc. E ministru de 1 an si 4 luni. Nu poate sa spuna acum ca sistemul e subfinantat. Trebuia sa faca conferinta la inceput de mandat si sa fi spus atunci: 'Oamnei buni, asta e situatia, nu pot sa fac minuni'.
(...) Cum poate sa spuna ca nu are nicio vina, nicio responsabilitate cand in fiecare sapatamana are cate un incident?
Podul de la Braila nu e nici acum gata. Toate lucraruile sunt facute de mantuiala. Sunt autostrazi inaugurate si care stau sa cada. Nu se poate sa se continue in felul acesta. Nu se poate sa vii sa spui dupa 33 de ani ca sistemul a fost subfinantat. Pai voi continuati ceea ce au facut cei dinaintea voastra. Vor sa cumpere trenuri cu hidrogen cand infrastructura feroviara este la pamant.. Am spus si ieri: suntem in tenesi chinezesti, dar ne cumparam geanta Dior", a comentat situatia Anca Alexandrescu, moderatoarea emisiunii "Culisele Statului Paralel", intr-o interventie telefonica la Realitatea PLUS.