"Voiau să mă mute la o secţie de contencios administrativ, unde nu deţin specializare, unde nu cunosc materia, unde lucrurile sunt extrem de diferite. Eu nu văd sfârşitul acestei situaţii de hărţuială neîncetată decât prin demisia preşedintei Curţii de Apel", susţine magistratul de la Curtea de Apel Bucureşti.
Pe rolul Secţiei pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) au fost înregistrate, începând din 2013, cinci acţiuni disciplinare împotriva Lămâiţei Ciocea.
Printre aspectele vizate de Inspecţia Judiciară în cadrul acestor acţiuni disciplinare s-a numărat atitudinea nedemnă în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu faţă de colegi, avocaţi, experţi, martori sau justiţiabili, dar şi refuzul nejustificat de a îndeplini o îndatorire de serviciu.
Într-un alt dosar, Secţia pentru judecători în materie disciplinară a CSM a decis mutarea disciplinară a judecătoarei, pentru o perioadă de trei luni, la Curtea de Apel Ploieşti. Măsura a fost luată după ce, în martie 2013, în urma unei dispute cu o grefieră, Ciocea a forţat uşa de la biroul acesteia, distrugând yala.
Ulterior, în septembrie 2013, tot CSM a decis, în cazul Lămâiţei Ciocea, reducerea indemnizaţiei de încadrare lunare brute cu 20% pe o perioadă de şase luni, după ce judecătoarea a întârziat, în repetate rânduri, să-şi motiveze hotărârile şi a refuzat nejustificat să primească la dosar cererile, concluziile, memoriile sau actele depuse de părţile din proces.
Într-un alt dosar ce o vizează pe Lămâiţa Ciocea, Secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii urmează să se pronunţe miercuri. Obiectul acestuia se referă la "manifestări care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu" şi "atitudini nedemne în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu faţă de colegi, celălalt personal al instanţei sau al parchetului în care funcţionează, inspectori judiciari, avocaţi, experţi, martori, justiţiabili ori reprezentanţii altor instituţii".