"Astăzi, în jurul orelor 11.45, în timp ce angajaţii PRELCET executau lucrări la conducta ce transportă agentul termic la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vâlcea, a fost descoperită în curtea interioară o grenadă. În urma cercetărilor s-a constatat că este o grenadă de mână antitanc, care datează din Al II-lea Război Mondial. Zona a fost izolată şi au fost anunţaţi lucrătorii specializaţi din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţa Vâlcea, în vederea ridicării şi distrugerii acesteia", informează un comunicat de presă al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Vâlcea.
Potrivit ISU Vâlcea, pirotehniştii din cadrul inspectoratului au intervenit pentru asanarea teritoriului de muniţie rămasă neexplorată în urma descoperirii grenadei.
"A intervenit echipajul pirotehnic al Detaşamentului Râmnicu Vâlcea cu un ofiţer şi un subofiţer. Era o grenadă de mână antitanc. După verificarea zonei, elementul de muniţie a fost ridicat şi transportat în condiţii de siguranţă pentru distrugere într-un poligon amenajat", afirmă sursa citată.