Cazul șocant a fost scos la iveală de mama gimnaste. Femeia a povestit că fiica ei, Amalia Puflea, o gimnastă în vârstă de 15 ani, i-ar fi spus că se sinucide dacă nu este luată de la Deva. Femeia spune că adolescenta este jignită, amenințată și bătută la antrenamente.
"Problemele au început când domnii antrenori au început să se poarte urât cu ele. Copilul a trimis mesaj că se aruncă pe geam. Nu se mai simte confortabil. S-a ajuns la bătai, jigniri, amenințări. Să-i spui copilului că e ca o maimuță crrăcănată...", a afirmat Elena Onel, mama gimnastei.
Tânăra nu vrea însă să renunțe la cariera sportivă în urma abuzurilor suferite, ea vrea să continue în gimnastică și să se transfere la alt club.
Amalia Puflea a câștigat recent două medalii la turneul de la Munchen.
Amalia Puflea a declarat ulterior că deja și-a luat fiica de la Deva și că a depus și o plângere penală pe numele antrenorilor. Reprezentanții lotului de la Deva nu au avut deocamdată nicio reacție referitoare la acuzațiile aduse.
Contactată de jurnaliști, Carmencita Cosntantin, președintele Federației Române de Gimnastică, neagă acuzațiile și spună că nu e vorba de niciun abuz dintre cele semnalate de mama Amaliei. Aceasta menționează că mama nu este tutorele legal al fetei, ea fiind încredințată tatălui, iar motivația din spatele acestor acuzații ar fi dorința femeii de a o muta la clubul Dinamo din București.