Imaginea, care a fost realizată în august 1914, acum o sută de ani, a fost publicată în Illustrierter Beobachter (n.r. Observator Ilustrat, în limba germană), revista de propagandă a partidului nazist, în martie 1932, cu o zi înaintea alegerilor prezidenţiale. Fotografia a fost făcută în Odeonsplatz, München, în timpul unei manifestaţii de sărbătorire a intrării Germaniei în Primul Război Mondial. Adolf Hitler, un tânăr de doar 25 de ani pe atunci, apare bucuros şi entuziast, în mijlocul mulţimii, relatează Daily Mail.
Ulterior, Hitler avea să declare că la aflarea veştii că Germania s-a implicat în conflict şi-a găsit scopul în viaţă. Deşi, pe atunci, era cetăţean austriac, el s-a înscris ca voluntar în armata bavareză şi a servit pe Frontul de Vest, în Franţa şi Belgia. Hitler susţinea că războiul a reprezentat "cea mai importantă experienţă" a sa şi i-a întărit convingerile patriotice şi sentimentele naţionaliste.
VEZI FOTO pe mediafax.ro.