După ce a refuzat timp de cinci ani să participe la Vocea României, Xenia Costinar a decis, într-un final, să dea o șansă show-ului de talente. Totuși, experiența trăită a fost dezamăgitoare, tânără spunând că „absolut totul este regizat”.
„Absolut totul este regizat. Totul începe acum 5 ani de zile când primesc un telefon de la Vocea României și ar vrea foarte, foarte mult să particip la concurs. Iar eu i-am refuzat frumos, spunându-le că nu am timp. Eu la rândul meu antrenez, predau canto și nu am timp să vin la concurs, plus că nu mi se pare că mi se potrivește. Și eu mi-au spus: ”Nu-i nicio problemă, trimiteți-ne studenții dumneavoastră să vină la Vocea României. Eu le-am spus studenților mei, nu au fost prea interesați. În fine…
Au continuat să mă sune în fiecare an, timp de 5, ani să vin să particip la Vocea României, că ei mă văd super departe, că am șansa să câștig acest concurs. Și i-am refuzat, până anul acesta. Îmi spun că producătorii chiar mă vor, eu o să ajung până în finală, totul este pregătit, că mă duc direct în etapa de dinainte de audițiile pe nevăzute (…). În mod normal nu aș fi acceptat, dar am zis ok, dacă tot insistă de 5 ani de zile, hai să încerc să mă duc să văd cum e, nu am nimic de pierdut. Însă, stați să vedeți ce urmează!”, a declarat tânăra într-un video publicat pe TikTok.
Deși după ani de insistențe a acceptat, într-un final, să participe la Vocea României, mare i-a fost mirarea să vadă că producătorii i-au ales o piesă care nu se preta pe tiparul concursului și care, în niciun caz, nu avea să o propulseze către marea finală, scrie Tabu.ro.
„Bun, am acceptat, mă duc la București și mi-au spus să pregătesc cinci piese. Le-am spus: nu aș vrea cinci piese, dacă tot m-ați chemat aș vrea să vin cu o singură piesă pe care mi-am pregătit-o (…). Și mi-au spus: ”OK, dar mai pune câteva piese așa, să fie cinci”. Am ales cinci piese de factură diferită: muzică ușoară, tot, și am mai pus o piesă de muzică clasică. Eu am terminat canto clasic, și am zis să pun și o piesă de muzică clasică, sigur nu o să o aleagă, dar am pus-o așa, să fie la umplutură.
Vin și cânt, încep cu piesa pe care voiam eu să o cânt. Nici măcar nu m-au ascultat, erau plictisiți, mi-au zis: ”Hai să cânți altceva”, oricum nu m-au prea băgat în seamă, iar apoi au văzut piesa de operă în repertoriu și au zis să o cânt pe aceea. Am început să cânt și au zis: ”Da, asta rămâne, asta o să cânți tu, muzică clasică pentru că ești mai specială. Vei întoarce câteva scaune și vei trece în etapa următoare (…)”, mărturisește Xenia Costinar.
După ce a început să cânte melodia clasică pe care producătorii i-au ales-o, Xenia a avut parte de un șoc în timp ce era pe scenă: niciun scaun nu s-a întors. Dezamăgită a rămas și de jurați, în special de Irina Rimes, care a îndrăznit să o corecteze în timp ce ea nu știa diferența între tremolo și vibrato, însă acest moment penibil ar fi fost tăiat la montaj.
„Într-un final vine și rândul meu. Urc pe scenă, încep și cânt piesa, nimeni – nimic. La sfârșit se întorc toți jurații. Smiley spune în felul următor: ”Este peste priceperea mea genul acesta de muzică. Nu am studiile necesare și nu știu să antrenez astfel de voci”. Chirilă mi-a spus: ”Astfel de muzică nu trece mai departe și nu se pretează pentru un astfel de concurs”.
Și să vedeți ce spune Irina Rimes: ”Se vede ca ai avut emoții, nu ți-a ieșit acel tremolo în voce”. La care eu am rămas șocată și am zis: vibrato! Adică, am corectat-o. Toată lumea a început să râdă de ea, era șocată. Gândiți-vă că această parte s-a tăiat, nu s-a dat la televizor să se facă de ras marea Irina Rimes. Ca să vă gândiți la ce nivel este juriul și cine îmi dă mie indicații. Băieții au tăiat absolut tot, astfel încât lumea să nu înțeleagă contextele și ce se întâmplă acolo.
Bun, și acum întrebarea e în felul următor: de ce ai insista la cineva 5 ani de zile să-ți vină la concurs, tu să-i alegi o piesă care știi că nu merge mai departe, nu se pretează pentru concursul ăsta, că apoi să-i spui că nu merge mai departe din cauza piesei? Ce logică are? Asta a fost experiența mea și am vrut să o împărtășesc cu voi. Ma gândeam că vă ajută în cazul în care vreți să mergeți la acest concurs, sau dacă stați și urmăriți acest concurs de acasă. Nu am vrut să înjosesc pe nimeni, dar am vrut să se știe adevărul. Și așa, ca și concluzie.”, a încheiat tânăra.
A murit o cunoscută culturistă – Tânăra avea 5 copii – Tragedie fără margini în lumea sportului