Conducerea organizației PSD Brăila se declară solidară cu fostul premier Mihai Tudose, care a propus săptămâna trecută dezbaterea în interiorul formațiunii a solicitării făcute de Ecaterina Andronescu, mai exact retragerea lui Liviu Dragnea din fruntea partidului, explicând că altfel PSD va pierde guvernarea și nu va putea evita dezastrul.
Publicația locală Obiectiv Vocea Brăilei îi citează pe președintele și președintele executiv din Brăila, dar și pe primarul și președintele CJ, care spun la unison că sunt de acord cu propunerile făcute de Mihai Tudose.
"Eu apreciez faptul că fiecare coleg de-al nostru, membru de partid, are dreptul să îşi exprime un punct de vedere pe întreaga problematică a societăţii româneşti. Din această perspectivă cred că dreptul la opinie – apropo de doamna Andronescu -, nu poate fi, şi nu trebuie sancţionat! În acelaşi timp cred că toate problemele, ideile, soluţiile, nemulţumirile, trebuie să fie discutate în forurile tutelare ale partidului, care pot din punct de vedere statutar să ia şi decizii în consecinţă. Şi firesc aşa ar fi. Ca ele să fie exprimate acolo şi tot acolo să se ia şi decizii. Alt comentariu nu am. E o situaţie care trebuie gestionată ca atare, dar fără a crea disensiuni, fără a duce la lucruri care să ne separe, pentru că PSD-ul trebuie să îşi pună în practică programul de guvernare, ca obiectiv principal. Celelalte lucruri trebuie gestionate ca atare şi rezolvate. Cert este că nu trebuie să ajungem la lucruri care să creeze consecinţe, care evident nu sunt favorabile partidului", a declarat Ion Rotaru, președintele PSD Brăila.
PSD strânge rândurile. A fost convocat CEX-ul partidului, după scrisoarea Ecaterinei Andronescu
Marian Dragomir, primarul Brăilei: "Susţin 100% declaraţiile domnului Mihai Tudose. Sunt de acord. Chiar consider că dezbaterile pe aceste teme trebuia să le avem mai demult, pentru ca anumite situaţii care s-au întâmplat în ultima perioadă să fi fost astfel evitate".
În perioada 29 august-2 septembrie, social democraţii se reunesc la Neptun, în şedinţa Comitetului Executiv Naţional în care vor discuta, printre altele, despre scrisoarea Ecaterinei Andronescu prin care cere demisia lui Liviu Dragnea de la şefia partidului, au declarat surse din PSD pentru Mediafax.