În urma descoperirii, la fața locului au fost prezenți atât asistenții medicali, cât și carabinierii.
Oamenii legii sunt de părere că partenerul său tot de origine română i-a încheiat socotelile pe acestă lume. Astfel, acesta a încercat să se justifice, însă a fost arestat deoarece există semne evidente de violență și bătaie pe corpul femeii.
De asemenea, conform rotalianul.com, investigatorii, după primele indicii, declară că este vorba despre o crimă, astfel încât bărbatul este sub interogatoriu.
Vom reveni cu amănunte.