Medicii au încercat să o resusciteze timp de 50 de minute, femeia nu a mai avut șanse de supraviețuire.
Un echipaj SMURD de prim ajutor calificat a fost solicitat, pentru a asista o persoană care acuza probleme medicale și care se afla la domiciliul său, într-un bloc de locuințe, situat pe strada Stejarului, din localitatea Florești.
Pe timpul efectuării consultului, într-un moment de neatenție al salvatorilor, femeia a ieșit pe balcon de unde a căzut în gol.
„Echipajul a solicitat imediat sprijin medical și au coborât pentru a acorda primul ajutor femeii căzute de la etaj. Astfel, s-au început imediat manevrele de resuscitare, care au fost continuate împreună cu echipajul SMURD de terapie intensivă, venit în sprijin, mai bine de 50 minute, însă fără a putea readuce semnalele vitale femeii de cca 40 de ani. Polițiștii au deschis un dosar de cercetare penală pentru a stabili împrejurările care au condus la acest incident”, a transmis ISU Cluj pentru monitorulcj.ro.