Explozia s-a produs joi noapte, în jurul orei 01:50 şi nu a fost urmată de incendiu. "Colegii de la Detaşamentul Roman au constatat că locuinţa era dărâmată în urma exploziei. Dintre dărâmături se auzeau strigătele de ajutor ale victimei, ceea ce a ajutat la localizarea şi salvarea imediată a acesteia. Bătrâna a fost predată unui echipaj de la Ambulanţă care a transportat-o la spitalul din Roman, iar de acolo s-a decis transferarea la Bucureşti, deoarece avea arsuri de gradele 2, 3 şi 4 pe 60% din suprafaţa corpului", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, sublocotenent Adrian Rotaru, citat de agerpres.ro.
Din primele verificări reiese că explozia s-a produs ca urmare a acumulării de gaze. Vecinii le-au spus pompierilor că bătrâna îşi schimbase aragazul în urmă cu două zile şi de atunci se simţea miros puternic de gaz metan. Cele patru butoane ale aragazului au fost găsite deschise şi se presupune că bătrâna "a confundat poziţia de închis cu cea de deschis".