Tragedia s-a produs în cartierul gălățean I.C. Frimu. Femeia a fost găsită de vecini în grădina din fața blocului de pe strada Călugăreni, care au alertat poliția.
La fața locului au ajuns de urgență echipaje de la Secția 4 Poliție și de la Serviciul Județean de Ambulanță Galați. Medicii au constatat că femeia mai avea câteva semne vitale. Din păcate, nu au reușit să o mențină în viață până la spital, fiind declarată decedată în drum spre unitatea medicală.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, fiind luate în calcul toate variantele, inclusiv sinuciderea.
Cu doar câteva zile în urmă, o femeie de 68 de ani a murit după ce a căzut de la etajul al doilea al unui bloc de pe strada Siderurgiștilor, potrivit realitateadegalati.net