Martorii au fost cei care au alertat poliția prin intermediul unei aplicații online, iar în scurt timp trei agenți de poliție au ajuns la fața locului.
Femeia a fost salvată la timp de oamenii legii care au intrat rapid după ea. Aceasta a fost scoasă la mal și preluată de un echipaj SMURD venit la fața locului.
„Sfânta sărbătoare a Învierii înseamnă minune. Iar astăzi cei care au înfăptuit o minune sunt cei 3 colegi ai noștri din imagini.
Pentru că nu s-au gândit nicio clipă la riscuri, Nicușor, Eri și Ștefăniță au sărit în lacul Morii din municipiul București pentru a salva o femeie care a vrut să se sinucidă.
Datorită intervenției lor, această femeie neajutorată, care a avut un moment de slăbiciune și a vrut să își pună capăt zilelor, va trăi!
Îi felicităm cu această ocazie pe Nicușor, Eri și Ștefăniță, polițiști în cadrul Secției 21 Poliție pentru curajul și profesionalismul de care au dat dovadă, îndeplinind astfel rolul îngerului păzitor al femeii ce a recurs la gestul necugetat,” a scris sindicatul Europol pe pagina de Facebook.