Potrivit unui comunicat al Poliţiei de Frontieră, o familie de cetăţeni afgani, formată din doi adulţi şi doi minori, au încercat să treacă ilegal frontiera din Serbia în România, cu intenţia de a ajunge într-un stat din vestul Europei, scrie Mediafax.ro.
În cadrul verificărilor, poliţiştii au stabilit că cei identificaţi sunt cetăţeni afgani şi formează o familie, adulţii având 24 şi 26 de ani, iar copiii 4 şi 5 ani. Întrucât femeia era însărcinată în luna a şaptea şi a acuzat o stare de rău, aceasta a fost transportată la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale, în prezent starea ei de sănătate fiind stabilă.
Adulţii au declarat că au încercat să treacă ilegal frontiera din Serbia în România cu intenţia de a ajunge în ţări din vestul Europei.

Şi poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Oraviţa, judeţul Caraş-Severin, au depistat, în apropierea localităţii de frontieră Ticvaniu Mare, un cetăţean străin, care nu îşi justifica prezenţa în zonă, care a fost preluat şi transportat la sediul instituţiei pentru cercetări.
În cadrul verificărilor, s-a stabilit că persoana în cauză este din Pakistan şi are 30 ani.
Acesta a declarat că intenţiona să ajungă într-un stat din vestul Europei.