Cercetarea a mai demonstrat că 70% dintre părinţi cred că aptitudinile îi vor ajuta pe copii mai mult decât studiile academice. Unul din 6 părinţi se teme cel mai mult că, după terminarea studiilor, copilul lui nu va avea un loc de muncă, scrie Adevarul.ro.
La studiu au participat 2.000 de părinţi care aveau copii cu vârsta între 4 şi 18 ani.
Dintre aceştia, 20% au considerat că esenţial în viaţă sunt banii şi succesul. Totodată, cercetătorii au aflat că mamele sunt mai des interesate ca micuţii să ia note foarte bune la examene, în timp ce pentru taţi este mai importantă fericirea copilului.
Studiul a fost comandat de Colegiul de Pregătire Militară, care se adreaseză tinerilor de 16-19 ani.
Succesul este definit de părinţi, dar şi de tineri, drept siguranţă şi bunăstare financiară. Cu toate acestea, potrivit studiului, o familie din cinci nu a discutat niciodată despre viitorul copiilor.